De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus și a celui Austro-Ungar.
România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), România Mare, sub presiunea Germaniei naziste, a cedat teritorii Ungariei (nord-estul Transilvaniei), Bulgariei (Cadrilaterul) și Uniunii Sovietice (Basarabia, Herța și Bucovina de nord). După abolirea dictaturii lui Antonescu la 23 august 1944 România s-a retras din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea Puterilor Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică). Prin Tratatul de pace de la Paris semnat la 10 februarie 1947, din teritoriile cedate ale fostei Românii Mari a recuperat Transilvania de Nord.